
Sunt Ciprian Pop, fondatorul Academiei de Trading, cu experiență profesională în domeniul financiar începută în anul 2011, doctorand la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, unde cercetez Relevanța raportării financiare și de sustenabilitate pentru deciziile investitorilor, din perspectiva asimetriei informaționale.
Activitatea mea a cuprins consultanță financiară, asigurări de viață și generale, produse de investiții de tip Unit Linked și soluții de creditare pentru persoane fizice și companii. Această experiență mi-a permis să înțeleg mecanismele financiare atât din perspectiva persoanelor care își administrează economiile, cât și din cea a antreprenorilor care iau decizii privind capitalul și finanțarea.
Pregătire academică și certificări profesionale:
Master în Fiscalitate și Management Financiar, pentru aprofundarea analizei financiare, a fiscalității și a proceselor decizionale din mediul economic.
Certificare profesională Ș Expert în consiliere financiare prin SANFI, Spania, Specializare în domeniul Financiar.
Această direcție de cercetare este strâns legată de modul în care investitorii analizează informațiile disponibile, evaluează riscurile și își construiesc deciziile financiare.
Experiența aplicată în piețele financiare:
Pregătirea academică și experiența în domeniul financiar sunt completate de activitatea mea de analiză a piețelor și de dezvoltarea metodologiilor educaționale utilizate în Academia de Trading.
În programele de mentorare abordăm analiza tehnică, structura pieței, Scalping, Day Trading, Swing Trading, investițiile și Opțiunile Vanilla.
Pun accent pe înțelegerea mecanismelor din spatele mișcărilor de preț, pe gestiunea riscului și pe construirea unui proces disciplinat de analiză.
Nu consider că un indicator sau o strategie poate înlocui înțelegerea pieței. Tocmai de aceea, în materialele Academiei explicăm conceptele, condițiile în care sunt utilizate și limitele acestora.
Ce oferă Academia de Trading
Academia reunește experiența acumulată în timp într-o bibliotecă educațională extinsă, cu programe de mentorare structurate, explicații video, studii de caz și sesiuni Zoom de teorie înregistrate.
Membrii au acces, în funcție de program, la:
Programe de mentorare pentru începători, intermediari și avansați.
Biblioteci de înregistrări despre Scalping, Day Trading, Swing Trading și investiții.
Materiale specializate despre ICT, Smart Money Concepts și Opțiuni Vanilla.
Indicatori proprii și explicații privind utilizarea lor.
Materiale educaționale fixate în comunitate pentru acces rapid la subiectele de interes.
Fiecare persoană poate studia în ritmul propriu, poate reveni asupra explicațiilor și poate alege subiectele relevante pentru nivelul său de pregătire.
Filosofia mea de mentorat
Obiectivul meu este să îi ajut pe cei interesați de piețele financiare să înțeleagă ceea ce analizează și să își dezvolte propria capacitate de evaluare.
Experiența financiară, pregătirea academică și cercetarea sunt baza metodologiei pe care o transmit în Academie.
Nu promit profituri și nu prezint tranzacționarea ca pe o activitate lipsită de riscuri.
Îmi doresc ca fiecare membru să plece de la întrebarea „De ce iau această decizie?” și să dobândească instrumentele necesare pentru a-și construi propriul răspuns.
Programele Academiei de Trading sunt educaționale și nu reprezintă recomandări personalizate de investiții.

Copyright © 2026 | Academia de Trading™